Autor: Dani Lela
…dacă faci rău, păcatul pândește la ușă; dorința lui se ține după tine, dar tu să-l stăpânești. (Gen. 4:7)
Texte biblice: Geneza 4:1-24; 1Ioan 3:11-12
Culmea răului, este să te ridici împotriva celui pe care îl admiră Dumnezeu, pentru că este mai bun ca tine.
Admirația lui Dumnezeu, favoarea Lui, este motivul pentru care lumea se răzbună, încercând să omoare viața.
Moartea vine să oprească omul din orice alergare, din orice activitate și se așterne precum o plapumă groasă de uitare, de tăcere, peste tot ce a însemnat viața și activitatea cuiva. Nu tot așa este cu cel neprihănit. Experiența lui Abel vine să ne spună că sunt oameni care chiar dacă mor, continuă să vorbească.
Abel este prima victimă a răului adus în sânul familiei. Primul sfânt care incomodează prin neprihănire, care devine urât pentru că iubește corectitudinea, pentru că nu se aliază cu răul, pentru că nu acceptă compromisul, pentru că se bucură de admirația lui Dumnezeu.
Abel este prima dovadă a faptului că lumea aceasta a devenit o casă unde răul își stabilește legile, iar cel neprihănit este considerat un neadaptat, unul care trebuie eliminat.
Abel este un neprihănit, iar declarația îi aparține lui Dumnezeu. Moare ucis de Cain dintr-un sigur motiv: Dumnezeu a primit jertfa lui și l-a admirat pentru credința de care a dat dovadă.
Abel prezintă adevăratul motiv pentru care lumea urăște creștinismul, iar acesta este prezentat clar de însuși Domnul Isus când a spus: „pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăște ea!” Admirația lui Dumnezeu, favoarea Lui, este motivul pentru care lumea se răzbună, încercând să omoare viața.
Abel chiar dacă a murit fizic, a continuat să strige, pentru că nu există nedreptăți trecute cu vederea la Dumnezeu. Sângele lui a strigat către Dumnezeu cerând judecată, dreptate, iar Dumnezeu nu a stat nepăsător. Dumnezeu s-a ridicat să facă dreptate și a rostit pedeapsa cuvenită.
Abel nu este o victimă neajutorată, nu este o demonstrație a slăbiciunii, nu este o dovadă a selecției naturale, el este o demonstrație a faptului că moartea nu distruge niciodată viața, că răul nu poate niciodată birui binele, că cel firesc nu îl va birui pe cel duhovnicesc, în ciuda faptului că nu îl poate înghiți. Abel trăiește chiar dacă a murit, pentru că Dumnezeu alege să stingă flacăra celor răi, pe când cei neprihăniți, vor străluci ca stelele în veci de veci.
Abel a fost răzbunat prin venirea lui Isus și prin biruința pe care El a câștigat-o prin moarte. Răul a fost învins, iar azi, milioane de sfinți reușesc să primească ceea ce Cain a pierdut. Capacitatea de a închide ușa la timp.
Dumnezeu a legat răul cu limitele stabilite de el, iar sfinții au experimentat de atâtea ori ce înseamnă să treci prin Valea Umbrei Morții fără să te temi de nici un rău, pentru că Domnul este cu noi.
Articol extras din volumul: Dani Lela, 365 de portrete biblice. Vechiul Testament, Editura Biblos, Cluj-Napoca.
