Autor: Dani Lela
Rugăciune:
- Mulțumește lui Dumnezeu pentru răbdarea cu care te așteaptă la o umblare constantă cu El.
- Mijlocește pentru înțelepciune, dedicare și consecvență.
Anii vieții noastre se ridică la șaptezeci de ani, iar pentru cei mai tari la optzeci de ani. (Psalmii 90:10)
Numărul anilor îl putem număra prin calitatea anilor trăiți pentru Dumnezeu. Sunt oameni care au trăit puțin, dar la o intensitate foarte mare.
Oamenii se remarcă prin diferite lucruri care depășesc normalitatea.
Ieșirea din obișnuit, din tipare, te face dintr-o dată vizibil și remarcat. Metusala este cunoscut cel puțin pentru un lucru ce nu ține de reușita lui. Devine cel mai longeviv dintre muritorii consemnați în Biblie. Atinge remarcabila vârstă de 969 ani. Se naște când tatăl său Enoh începe să umble cu Dumnezeu și moare în anul când Dumnezeu pedepsește lumea prin potop.
Este greu să aluneci în ispita de a invidia un asemenea personaj pentru longevitatea vârstei, în condițiile în care vârsta mortalității de azi a scăzut simțitor. Stăpânul a decis că socotelile se vor încheia mai repede decât ne-am dori noi, chiar dacă ni se pare că experiența acumulată și înțelepciunea dobândită ne-ar califica pentru un adevărat început. Un nou început vine, însă într-o nouă formă de viață.
Pentru că vârsta matusalemică rămâne un vis al mileniștilor, până atunci trebuie să ne focalizăm pe calitate, deoarece plecările sunt pe sărite și surprinzătoare. Numărul anilor îl putem număra prin calitatea anilor trăiți pentru Dumnezeu. Sunt oameni care au trăit puțin, dar la o intensitate foarte mare.
Ioan Botezătorul și-a încheiat activitatea în floarea vârstei, iar slujirea lui nu a durat mai mult de câteva luni. Cu toate acestea impactul lui a fost uimitor.
Isus Hristos a terminat lucrarea de răscumpărare a oamenilor căzuți la vârsta de aproximativ 33 de ani, iar rezultatul slujirii Lui nu poate fi egalat.
Calitatea vieții răstoarnă cantitatea sa.
Deși ne naștem cu o dorință luptătoare pentru prelungirea vieții, traversăm perioade în care știința investește tot mai mult în găsirea unor secrete care să ne ajute, semnele bătrâneții apar oricât de bine le-am masca, iar moartea bate la ușa cea mai bine camuflată.
Știind că viața este scurtă, haideți să nu o risipim, trăind ca și cum am avea așa de mulți ani.
Știind că nu mulțimea anilor contează, haideți să ne concentrăm pe calitatea vieții trăită pentru Dumnezeu.
Știind că plecarea noastră este iminentă, haideți să nu trăim ca și cum nimic nu s-ar putea întâmpla.
Mult sau puțin, se va termina într-o zi, iar ceea ce va conta ține de calitate nu de cantitate. Alege să trăiești cu folos!
Articol extras din volumul: Dani Lela, 365 de portrete biblice. Vechiul Testament, Editura Biblos, Cluj-Napoca.

